„ONOAREA este o chestiune pe care o ai sau nu o ai” / Nicolae Ciucă îl ATACĂ pe Sorin Grindeanu

Publicat: 01/07/2024, 16:12
Actualizat: 01/07/2024, 16:16

Nicolae Ciucă îl atacă pe Sorin Grindeanu, pe terenul „onoarei”. Liderul PNL afirmă că „are în spate o carieră și în carieră demonstrat și onoare, și demnitate”. Ciucă nu se compară cu „alții”, care „au stat și au avut altfel de abordări când au ocupat aceeași funcție, în același mandat”.

Declarația îl atinge pe Sorin Grindeanu, care i-a fost ministru al Transporturi, portofoliu la care PSD nu a dorit să renunțe la momentul rotației premierilor, din iunie 2023.

După ședința BPN a PNL, Ciucă a fost întrebat ce ar trebui să facă un ostaș în slujba țării, atunci când liderii PSD, camarazii de guvernare îl atacă din toate direcțiile.

„Onoarea nu este o sintagmă cu care să te joci la orice fel de întâlnire”, răspunde Ciucă. Fostul șef al Statului Major al Armatei pune la înaintare cariera sa militară, în care „nu i s-a reproșat nimic”.

Am în spate o carieră și în cariera mea am demonstrat și onoare, și demnitate. Nu mi s-a reproșat niciodată până acum. În viața politică lucrurile stau altfel, dar totuși diferența cred că trebuie să fie făcută de faptul că pe cei care au ridicat un astfel de subiect mai întâi de toate să se uite la propria prestație și dacă o fac vor ajunge singuri la o concluzie.

Onoarea nu este o sintagmă cu care să te joci la orice fel de întâlnire, orice fel de supărare pe care o ai. Este o chestiune pe care o ai sau nu o ai. În felul acesta, încă o dată, eu nu am vorbit de rău pe niciunul dintre dumnealor și nici nu vreau să o fac. Sunt lucruri mult mai importante pe care merită să le dezvoltăm și să le discutăm. Ceea ce are sau nu are fiecare dintre noi rămâne de văzut, comentează președintele liberalilor.

Președintele PNL aduce aminte de momentul în care a respectat înțelegerea de a-și preda mandatul, conform înțelegerii din coaliția cu PSD. Acela a fost un moment de onoare, în opinia fostului premier.

Mai e o chestiune, în politica din România sunt singurul om politic care a demonstrat că are onoare atunci când am făcut transferul de mandat de la Palatul Victoria. Când o vor face și alții, putem să discutăm, dar îmi aduc aminte că alții au stat și au avut altfel de abordări când au ocupat aceeași funcție în același mandat, încheie Ciucă.

Sorin Grindeanu a publicat recent, pe contul său de Facebook, documentul semnat Nicolae Ciucă, în luna martie, în care PNL a convenit cu Partidul Social Democrat, în privința calendarului alegerilor prezidențiale.

Același lucru l-a făcut și senatorul PSD, Lucian Romașcanu, luni. Citește aici.

Onoarea sau lipsa acesteia, după caz, este subiectul zilei. Șeful PNL a fost întrebat de reporterul Gândul ce să mai înțeleagă electoratul român din toate acuzațiile PSD către PNL și invers.

Este doar o dezbatere provocată politic și cred că, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată, în loc să ne ocupăm de temele importante care cu adevărat fac apanajul responsabilității liderilor politici, a guvernanților, ne ocupăm de chestiuni care duc discuția într-o cu totul și cu totul altă direcție, a încheiat Ciucă.

CITEȘTE ȘI:

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Oana Radu, obicei nociv. Ce obișnuia să facă atunci când ajungea la prieteni.
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații